Primăria Comunei Aştileu

Localități în administrație: Aştileu, Călăţea, Chistag, Peştere

Comuna Aștileu este situată la sud de Crișul Repede în partea de nord-vest a județului Bihor, la drumul județean 764 C Tileagd-Aștileu-Șuncuiuș-Bulz. Calea ferata Oradea-Cluj-București străbate comuna Aștileu, localitatea situându-se la o distanță de 40 km de Oradea şi 110 km de Cluj-Napoca.
Comuna are în componenţă satele:
Aştileu, reşedinţă administrativă
Chistag aşezat de-a lungul Crişului, la 3 km de centrul administrativ
Peştere la poalele Munţilor Pădurea Craiului, la 0,5 km de centrul administrativ
Călăţea aşezată pe înalţimile Pădurii Craiului, la 8 km de centrul administrativ
Comuna Aştileu este situată între:
Comuna Măgeşti şi comuna Vadu-Crişului la est,
Comuna Țețchea și comuna Vârciorog la vest,
Comuna Lugașu de Jos și orașul Aleșd la nord
Comuna Dobrești la sud.
Relieful:
Teritoriul localităţii Aștileu este situat la contactul dintre platoul calcaros Pădurea Craiului şi depresiunea tectonică de tip golf Vadu-Crişului.
Munţii Pădurea Craiului sunt constituiţi dintr-o mare varietate de formaţiuni: calcare mezozoice (85% din total), şisturi cristaline cu intruziuni granitice, conglomerate şi gresii permiene şi triasice, andezite şi piroclastite neogene şi sedimentar miocen (în zonele marginale), această situaţie determinând şi o anumită specificitate în relief, mai ales în privinţa prezenţei carstului, despre care putem spune că este o caracteristică a acestui spaţiu montan.
Scufundarea badeniană, foarte bine pusă în evidență pe toată latura vestică a Carpaților Occidentali, a imprimat Munților Pădurea Craiului caracterul de horst, mărginit de Depresiunea Vad-Borod. Acțiunea de lăsare pe vertical și fragmentarea accentuată a imprimat unității montane altitudini medii reduse, de numai 700-800 m, fapt care le conferă aspectul de dealuri mai înalte. În puține situații, cu totul insular însă, se înregistrează altitudini de peste 1000 m (1027 m în vf. Hodringușa). La trecerea spre zona mai joasă a Depresiunii Vad-Borod se interpun piemonturi și glacisuri piemontane.
Munții Pădurea Craiului, prin pachetele groase de roci carstificabile, în alternanță cu cele necarstificabile, este un domeniu important al reliefului carstic. Exocarstului îi aparțin numeroasele doline, uvale, gropi și depresiuni carstice, foarte multe ponoare, izvoare carstice și izbucuri, văi și platouri carstice. În cazul endocarstului se remarcă avenele, drenajele subterane și peșterile, pe teritoriul satului Aștileu găsindu-se numeroase peşteri
Repere istorice:
Prezenţa omului în vremurile străvechi, pe aceste meleaguri, este certificată, încă din epoca veche a pietrei (cca. 5000 – 3000 î.e.n.). În perioada neoliticului descoperirile atestă că teritoriul comunei era locuit, populaţia având ca principale preocupări, agricultura şi creşterea animalelor.
Descoperirile monetare de dinari romani de la Aştileu, tezaur compus din 26 de piese, care se înşiruie între anii 147-191, confirmă legăturile cu Roma şi folosirea monedei romane.
Prima atestare documentară a localităţii Aştileu, datează din anul 1335, când este atestată sub denumirea de Uşkeleu. Aştileu - ”Esküllő” în limba maghiară, înseamnă - loc de jurământ - locul unde au depus jurămantul Arpad și Menumorut după căsătoria copiilor lor.
Localitatea Aştileu:
- În anul 1341 apare sub numele de Wskwlew;
- În anul 1552 - conscrierea întocmită de habsburgi - atestă în Astileu existența a șase Porții aparținând văduvei Wolfgang Eszthary;
- În anul 1712 satul Aștileu aparține Fiscului Regal, precum și lui Wolfgang Orosz;
- Între anii 1713-1719 satul Aștileu aparține lui Ștefan Barlok;
- În anul 1720 satul Aștileu aparține lui Adam Boronkay.
Localitatea Peştere:
Se crede că denumirea dată în 1552 unei părți din Aștileul de Sus, ar fi desemnat de fapt localitatea, care în 1692 s-a numit Peștere.
Toponimia localităţii Peștere:
- În anul 1692 - în conscrierea din anul 1692 satul Peștere apare ca o localitate pustie;
- În anul 1712 - 1713 - aparține Fiscului Regal;
- În anul 1719 - aparține lui Iosif Szenasy;
- În anul 1753 - într-o conscriere este amintită existența a 18 familii de iobagi;
- În anul 1902 - este amintit ca Ureges (grota);
- La recensământul din anul 1910 - satul aparținea lui Korosbarlong.
Localitatea Chistag:
Prima atestare scrisă datează din anul 1075 - printr-un act de danie, redactat în limba latină, regele Geza II al Ungariei, dăruiește Mănăstirii Gran din Slovacia câteva sate din Bihor, între care și Chistagul (Willa Quest-villa = gospodărie, moșie, așezare; quest, questus = plânset, jelire, tânguire; Chistag = satul plângerii).
Toponimia localităţii Chistag:
- În anul 1220 - Chistagul este denumit într-un document Villa Questest;
- In anul 1341 - într-o conscriere este amintit Kesteg - denumirea folosită de oficialităși, de unde s-a ajuns la Chistag, dată de localnici;
- În anul 1692 - Chistagul este pustiu - în conscrierea din 1692 apare ca fiind pustiu din vremuri memorabile; - -- În anul 1712 - satul aparține lui Ștefan Barlolc;
- În anul 1713 satul aparține principelui Andrei de Caolcea;
- În anul 1719 1720 - satul aparține de Domeniul Episcopiei Romano - Catolice din Oradea. Localitatea Călăţea:
- În anul 1475 - Kalotha - aparține familiei Csaky și Dragfiface apoi parte din domeniul Țețchea al familiei Czibak;
- În anul 1752 - aparține văduvei W. Eszthary;
- În anul 1692 - localitatea Calatea este omisă din conscrierea din acest an;
- În anul 1712 - aparține Fiscului Regal și lui Gheorghe Szenasy;
- În anul 1712 - 1720 - o parte din satul Călăţea aparține Fiscului Regal, iar alta lui Sigismund și Iosif Szenasy;
- În anul 1753 - într-o conscriere din acest an în Călăţea este amintită existența a 10 familii de iobagi. Cele 4 sate, având fiecare statut de comună, au constituit Notariatul Cercual Peștere, pâna în 1950, când s-a trecut la organizarea teritorială pe comuna alcatuită din mai multe sate componente.
După cucerirea cetăţii Oradea, în 1660, satele acestei comune cad sub stăpânirea turcilor, fiind încadrate în sangeacul Şinteului. Conform unei conscrieri imperiale din anul 1713, în Aştileu se înregistrau la vremea aceea, 10 familii.