Ponoarele (Mehedinți)

Ponoarele este o comună situată în nordul județului Mehedinți, în regiunea istorică a Olteniei, România. Reședința comunei este satul Ponoarele, iar alte sate componente includ Băluța, Bârâiacu, Brânzeni, Buicani, Ceptureni, Cracu Muntelui, Delureni, Gărdăneasa, Gheorghești, Ludu, Proitești, Răiculești, Șipotu și Valea Ursului. Comuna se află la 5 km de șoseaua națională Târgu Jiu – Băile Herculane și la 65 km de Drobeta Turnu-Severin, fiind situată lângă orașul Baia de Aramă, reședința județului Mehedinți.

Date Geografice

Relief

Relieful comunei Ponoarele este caracterizat de un peisaj carstic, cu dealuri și văi înguste specifice regiunii Mehedinți. Zona este dominată de formări calcarești, poduri naturale și peșteri, conferindu-i un farmec unic. Câmpurile de lapiezuri și cheile de sticlă completează peisajul rulat de apele curgând printre pietre.

Climat

Clima din zona Ponoarele este de tip temperat-continental, cu influențe mediteraneene, specifică regiunii Olteniei de sub Munte. Aceasta asigură veri blânde și ierni moderate, favorabile dezvoltării unei bioactive variate.

Populație și Demografie

Conform recensământului din 2021, comuna Ponoarele are o populație de 2.249 de locuitori, în scădere față de 2.425 în 2011. Majoritatea locuitorilor sunt români (95,2%), iar din punct de vedere confesional, 93,24% sunt ortodocși, 1,07% baptiști, iar 4,98% nu au afiliere confesională cunoscută.

Istoric

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna a făcut parte din plasa Cloșani a județului Mehedinți, având inițial 1500 de locuitori și patru biserici. În 1950 a fost inclusă în raionul Baia de Aramă din regiunea Gorj, apoi Craiova și Oltenia. Satul Râieni a devenit Delureni în 1964. După reforma administrativă din 1968, comuna a revenit în județul Mehedinți în forma actuală. Printre obiceiule istorice se numără bisericile de lemn din Gărdăneasa (1887), Ponoarele (1776) și Proitești (1792), precum și moara de lemn Crăcucenilor.

Obiective Turistice

Podul lui Dumnezeu

Unul dintre cele trei poduri naturale din lume și singurul din România prin care se poate circula cu mașina. Format din calcar, are o lungime de aproximativ 30 de metri și reprezintă o emblemă a comunei.

Peștera Ponoarele

Situată la 337 m altitudine, peștera are o lungime de 734 m și este o străpungere hidrogeologică alimentată de Lacul Zăton. Conține formațiuni stalactitice și stalagmice, galerii subfosile și fosile, fiind locuită de colonii de lilieci din speciile Myotis, Miniopterus și Rinolophus.

Complexul carstic de la Ponoarele

Un ansamblu de formări calcarești care include poduri naturale, peșteri și lacuri carstice, reprezentând unul dintre cele mai spectaculoase ecosisteme carastice din țară.

Câmpul de Lapiezuri

Format din două câmpuri distincte: Câmpul Afroditei și Câmpul Cleopatrei, reprezintă cel mai impresionant fenomen carstic de acest tip din România, având o legendă locală asociată.

Lacul Zăton

Lacul Zătonul Mare și Zătonul Mic sunt două lacuri carstice care variază în dimensiune în funcție de anotimp și precipitații, dispărând complet în perioadele uscate.

Pădurea de liliac

Rezervația naturală cuprinde cea mai înaltă suprafață de liliac sălbatic din țară (cca 20 hectare), care înflorește în fiecare primăvară, fiind sărbătorită prin Festivalul Liliacului.

Cheile Băluței

Un peisaj spectaculos format din pereți de sticlă și văi înguste, accesibil pe jos, cu bicicleta sau cu ATV.

Bisericile de lemn

Monumente istorice de interes local: Biserica de lemn din Ponoarele (1776, hram Sfântul Nicolae), cea din Gărdăneasa (1887, hram Sfânta Treime) și cea din Proitești (1792, hram Sfinții Îngeri).

Moara Crăcucenilor

Una dintre cele păstrate moară de lemn cu ciutură din secolul al XIX-lea, reprezentând un element de interes istoric și etnografic.

Conacu Boieresc

Un conac istoric care reprezintă un punct de referință în sat, oferind o experiință de acasă tradițională și găsindu-se lângă podul natural și peștera.

Personalități

De-a lungul istoriei sale, comuna Ponoarele a fost asociată cu evenimente legate de Sf. Nicodim de la Tismana, care a fost blestemat de locuitori înainte de a ridica Mănăstirea Tismana, ulterior corectând această blestemare prin construirea unei noi biserici cu acelasi hram.