ŞTIUCA (Județul Timiș)

Comuna Ştiuca se află în sud-estul județului Timiș, la 74 km de Timișoara și 14 km de Lugoj. Reședința comunei este satul Ştiuca, iar alte localități componente includ Oloşag, Dragomireşti și Zgribeşti. Aceasta este o zonă cu o lungă istorie umană, fiind situată pe teritoriul unui antic domeniu al baronilor Bruckental, iar astăzi reprezintă un important centru rural cu o populație majoritar ucrană.

Date Geografice

Relief

Comuna Ştiuca este amplasată pe un relief uşor ondulat, caracteristic sud-estului județului Timiș. Terenurile sunt dominate de câmpii de lucru agricol și de păşuni, având o suprafață totală de 9.452 ha, dintre care 9.021 ha reprezintă suprafață agricolă. Acest tip de relief este potrivit atât pentru activități agricole cât şi pentru creșterea animalelor.

Climat

Clima comunei Ştiuca este de tip continental, cu veri calde și rece ierni. Acest tip de climă este specific regiunii Banatului și permite dezvoltarea activităţilor agricole și silvopasunale.

Populație și Demografie

Conform ultimului recensământ, populația comunei Ştiuca se ridică la 2.065 locuitori, dintre care 56% sunt ucenali. Vârsta medie a locuitorilor este de 28 ani. Ocupațiile de bază ale locuitorilor constă în agricultură, creșterea animalelor și construcțiile. Dominanța ucenală reflectă migrațiile etnice care au avut loc în perioada post-1966, când s-au așezat cetățeni de origine ucrană din județul Maramureș.

Istoric

Istoria teritoriului comunei Ştiuca se întinde înapoi spre epoca paleolithică, dat fiind dovezi ale existenței omenești încă din acel timp, cum ar fi uneltele de silex găsite la Cornea cu o vechime de 40.000 de ani. În epoca neolitică au fost descoperite dovezi ale prezenței umane la Ohaba-Mâtnic, Zorlențu-Mare și Caransebeș. Pe tot parcursul epocii bronzului și fierului au fost găsite urme ale activității oamenilor în zonă. În perioada romană, teritoriul a făcut parte din provincia imperială Dacia. După retragerea romanelor, au trecut prin zonă popoarele migratoare precum gepizii, hunii, avarii și slăbii. În secolul al VII-lea au apărut primele forme de organizare politico-administrativă sub influența slăbilor, iar în secolul al IX-lea, cu venirea maghiarilor, teritoriul a devenit parte din voivodatul lui Glad. În secolul al XIII-lea, zona a fost încorporată în comitatul de Caraș, iar în anul 1585, istoricul maghiar Pesty Frigyes menționează satul Dâmboviţa în Lunca Ştiuca. După izgonirea turcilor în 1717, numele satului nu mai apare în documente. În anul 1784-1787, satul Ştiuca a fost reînființat cu coloniști de origine germană sub denumirea de Ebendorf, printre care se numărau familii din Luxemburg, Wurtemberg, Bavaria și alte regiuni. În 1867, în timpul administrăției maghiare, satul a fost redenumit Csukas, iar din 1919 a primit denumirea actuală de Ştiuca. Comuna a luat forma actuală printr-o reformă administrativ-teritorială în anul 1968, iar din 1966 a început să se așeze locuitori de origine ucrană din Maramureș.

Obiective Turistice

Biserica Ortodoxă din Oloşag

Aceasta este una dintre cele două biserici ortodoxe istorice ale comunei Ştiuca, având o vechime de peste 400 de ani. Biserica este situată în satul componentă Oloşag și reprezintă un important martor al tradițiilor religioase și culturale din zonă.

Biserica din lemn din Dragomireşti

A doua biserică ortodoxă istorică are o vechime de peste 400 de ani și este construită din lemn. Ea se află în localitatea Dragomireşti și păstrează picturi originale, fiind un exemplar rar de arhitectură de lemn religioasă din Banat.

Personalități

De-a lungul istoriei sale, comuna Ştiuca a fost asociată cu numeroși istorici și cronicari, cum ar fi Iulius Kohler, care a documentat coloniștii germani ai satului. De asemenea, primii locuitori ucenali ai satului, precum Beuca Mihai, Anişoreac Ioan și Miculaicsuk Luca, au jucat un rol important în modelarea identității etnice actuale a comunei.